Smarald și flori de eucalipt

Coborând ușor prin pădure, poteca începu să se lărgească, iar razele soarelui reușeau de-acuma să străbată uneori până la noi, mângâind în fuga lor cetinile cedrilor japonezi ce ne străjuiesc din loc în loc cărarea. Civilizația din față se lasă însă ușor anticipată de amprentele unor bocanci, așternute ca o textură nefirească peste solul roșiatic și transpirat.

Înaintăm în tăcere ca pe sub arcele unei catedrale pictate în nuanțe de smarald. Văzând niște urme de cauciucuri în conturul drumului forestier cu care ne intersectăm, gândul ne zburdă spre o cafea aburindă și un pastel de nata, dar vor mai trece ore bune până la acest final răsfăț. Uneori, câte un porumbel trocaz se sperie și ne taie calea, topindu-se apoi repede în verdele junglei. Nici unul nu ne dă răgaz să-l luăm cu noi în vreo poză.

Drumul este lung, dar energia pădurii ne dă puteri de care până mai ieri n-aveam habar. Miresmele frunzelor de eucalipt strivite sub picioarele noastre își aduc și ele aportul ca toate simțurile să ne fie răsfățate. Suntem învăluiți de o stare de bine și de tonicul gând că ne aflăm unde trebuie.

Deodată poteca ne scoate într-o poiană largă și luminoasă, aflată la marginea unei văi abrupte. Am ajuns la Boca das Voltas și ne dăm seama că am fost destul de sprinteni azi, în mica noastră aventură. Suntem la jumătatea drumului, așa că ne oprim să luăm o mică gustare pregătită de acasă. Răgazul ne prinde bine, potecile fără de sfârșit pe care tot hoinărim de mai bine de o lună ne-au cam pus picioarele la încercare.

Admirând peisajul de pe cealată parte a văii, gândim cu satisfacție că insula asta mai are multe secrete de descoperit. Un amfiteatru de creste și văi ni se năzare și ne lasă din nou fără cuvinte. Departe în dreapta, după Boaventura, se vede chiar și oceanul cu valurile lui agitate. Mai avem peste șapte sute de metri de coborât până la el și o levadă de cercetat, așa că nu poposim mult în acest loc feeric, dar ne propunem să revenim și să-l savurăm pe îndelete.

Îmi aduc bine aminte: în acea lojă minunată a pădurii subtropicale, deasupra văii spectaculoase ce despică muntele în două microcosmosuri fragile și prea puțin cercetate, acolo între nori și ape, acolo ne-am îndrăgostit iremediabil de Madeira.